7 tendințe în turism în anul 2021

Industria turismului a suferit multe schimbări în anul 2020, de când s-a declanșat pandemia.

După un an în care călătoriile au avut loc, cu precădere, în țară (cu excepții și peste granițe), vedem cum turismul începe să se desfășoare pe noi coordonate.

Odată cu apariția vaccinului și răspândirea sa în întreaga lume, pare că se întrevăd la orizont zorile unor vremuri mai bune.

Turismul își va relua treptat cursul, în strânsă legătură cu evoluția pandemiei, pe măsură ce noile destinații își vor deschide porțile.

Safari Uganda sau cum te împrietenești cu gorilele de munte

Anul 2020 a fost un prilej să reflectăm la lucrurile cu adevărat importante și să apreciem momentele petrecute alături de familie și prieteni. Iar gândul la călătoriile din anii anteriori ne-au făcut să prețuim și mai mult aceste tip de experiențe. Călătoriile au puterea miraculoasă de a încapsula în timp experiențe și trăiri despre culturi, oameni, tradiții, mâncare, obiceiuri, locuri și lista poate continua.

Travel Update COVID-19/ 17.03.2020

Virusul COVID-19 a apărut in China în noiembrie 2019 și s-a extins rapid în întreaga lume. Deși părea inițial o epidemie care amenința Asia, a ajuns să se transforme într-o pandemie, conform declarației Organizației Mondiale a Sănătății, de miercuri 11 martie 2020.  

Bhutan, ultimul mare regat din Himalaya (galerie foto)

Între 15 - 27 octombrie 2019 am organizat un program special, ‘’Explore Nepal și Bhutan, cu Dragoș Pirnog’’ unde am explorat partea centrală a celui mai mare și impunător lanț muntos din lume, Himalaya.

Cu peisaje montane superbe, cu incredibila arhitectură și o cultură autentică și extrem de bine conservată Bhutan, ultimul mare regat din Himalaya, a fermecat toți participanții. Itinerariul a ajuns și la Tiger’s Nest, una dintre cele mai frumoase mânăstiri budhiste din lume.

Iată câteva fotografii cu oamenii locului, surprinse de Antonio Alexandru Gherdan.

Circuit în Nepal și Mustang. Galerie foto de Costas Dumitrescu

La sfârșitul lunii octombrie 2019 agenția Explore Travel a organizat un circuit în Nepal si Mustang alături de Cezar Dumitru - Imperator Travel blog.

Din câte știm, este primul circuit turistic organizat de o agenție de turism din România în această regiune.

Vă invităm în Nepal și Regatul Mustang prin intermediul câtorva fotografii extraordinare surprinse de Costas Dumitrescu Photography.

 

Mustang, regatul misterios din Nepal (galerie foto)

La sfârșitul lunii trecute agenția noastră, Explore Travel, a organizat un circuit în Nepal si Mustang alături de Cezar Dumitru, cunoscut pentru blogul său Imperator Travel blog.

Probabil este primul circuit turistic organizat de o agenție din România în această regiune.

Posibil ca destinația Mustang să nu vă fie foarte cunoscută. Mustang nu este nici rasă de cai, nici nume de mașină…..  este vorba despre Regatul Mustang considerat una dintre cele mai izolate regiuni din Himalaya.

Viața în Seul, Coreea de Sud. 7 lucruri pe care nu le știai.

Viața în capitala Coreei de Sud, în Seul, are un ritm trepidant, totul se desfășoară pe repede-înainte, într-un ritm amețitor.

7 lucruri pe care nu le știai despre Seul:

  1. În oraș nu există persoane care să nu fie cu telefonul în mână, indiferent de oră și indiferent de locul unde se află.

  2. Pe stradă sunt afișate semne care atenționează să nu te uiți pe telefonul mobil atunci când traversezi.

  3. Pentru a urca în orice mijloc de transport sud-coreenii obișnuiesc să stea la coadă în șir indian.

Nusa Dua si resorturile de 5 stele din Bali

Dupa un zbor lung pana in Bali tot ce iti doresti este sa ajungi repede la un hotel confortabil pentru primele zile de vacanta, cand trebuie sa te adaptezi si la noul fus orar. Asa a fost si cazul nostru, ajungand dupa o calatorie de 18 ore cu Qatar Airways in Bali. Daca ai facut deja un stop in Singapore sau Kuala Lumpur probabil ca tot esti in cautarea unui hotel pe plaja dupa cateva zile intr-o metropola asiatica unde ai simtit agitatia specifica acestora si unde inca nu ai apucat sa te odihnesti.

Insula Bali, scurta introducere

Ma aflu la finalul celor 10 zile in Bali si regret ca au trecut atat de repede. Este a treia mea vizita pe aceasta insula si mereu m-am simtit minunat si am spus la plecare ca sigur voi reveni. De aceasta data am fost cu familia si am facut din nou un circuit prin 5 locatii diferite. Am revenit in unele locuri precum Nusa Dua, Legian, Ubud dar am ajuns si in locuri noi precum Sanur si Candidasa.

O minune la capătul lumii

Nu o să încep cu cele mai vechi peșteri Sudwala despre care probabil  ați auzit și nici cu copacul Baobab în vârstă de 6000 de ani, deși s-ar deschide cu ușurință către cuvintele mele. De fapt cred că e mai bine să relatez câte puțin din toate pentru o imagine de ansamblu! Însă punctul principal de atracție este dat de una dintre cele 7 minuni ale lumii, Muntele Table în jurul căreia gravitează alte peisaje minunate.

Pages